Atenţie la crapul albastru-violet !

By September 21, 2012 August 31st, 2016 OBIECTIVE SI MOTIVATIE, PRODUCTIVITATE SI OBICEIURI BUNE


Crapul albastru-violet provine din China şi este o specie invazivă care cucereşte şi distruge ecosistemele.

Crap
Acest peşte este foarte lacom, deseori mănâncă jumătate din greutatea lui într-o singură zi, se reproduce des şi este greu de capturat. Poate face salturi de câţiva metri prin aer lovind uneori pescarii.

        Dar aceasta nu este o poveste pescărească, este una despre viaţă de la care avem de luat aminte pentru a şti să ne păzim de crapul albastru-violet, care uneori poate lua înfăţişare umană. Aceşti peşti sunt pescuiţi la fel ca şi alţii. Particularitatea pe care am aflat-o şi pe care vreau să ţi-o spun, este că atunci când aceşti peşti sunt prinşi, sunt ţinuţi într-o găleată mare sau un coş, iar atunci când în găleată se află un singur crap, este nevoie de un capac pentru ca acest peşte să nu sară afară, dacă sunt doi sau mai mulţi nu mai este nevoie de acest capac. Deşi la prima vedere acest lucru pare lipsit de orice logică, acesta este adevărul.

Prin urmare citeşte în continuare şi ia aminte.

          Atunci când sunt mai mulţi crapi în găleată aceştia se trag unii pe alţii în jos şi astfel nu mai reuşesc să iasă afară.

          Această specie de peşte a fost adusa la noi în ţară în anii 60 pentru a fi crescuta în crescătorii dar a ajuns accidental şi în Dunăre, Deltă şi în unele râuri mai mari. Problema mare este că de la ei s-au îmbolnăvit mai mulţi oameni care suferă de sindromului crapului albastru-violet. Aceşti oameni, când văd pe un alt om că se ridică, că se dezvoltă şi are succes se comportă precum crapii din coş. Fac tot felul de lucruri pentru a le face viaţa grea celorlalţi şi a-i împiedica să evolueze. Se folosesc de tot felul de proceduri, mecanisme, politici pentru a-i ţine pe ceilalţi în coş. Promovează mediocritatea şi impostura şi fac fel şi fel de jocuri şi aranjamente de culise.

          Aşadar, fereşte-te de oameni care manifestă aceste simptome, ai grijă să nu ajungi în aceeaşi găleată cu ei.

          Dezvoltă-te şi odată cu tine dezvoltă-i pe cei din jurul tău, ajută-i pe cei de lângă tine să sară peste probleme şi sări şi tu odată cu ei.   

Distribuiri