Ce ne învaţă măgăruşul?

By August 17, 2012MOTIVATIE

Într-o zi măgarul unui ţăran căzu într-o fântână, proprietarul măgarului împreună cu vecinii au încercat în diverse moduri să îl scoată dar nu au reuşit.397029_209349052535018_33221725_n

Atunci s-au hotărât să-l lase acolo fiindcă, îşi spuneau ei, măgarul este bătrân iar fântâna secată şi oricum odată şi odată tot trebuia umplută. Aşa că au pus mâna pe lopeţi şi au început, acompaniaţi de zbierătele disperate ale măgarului, să arunce de zor pământ în fântână peste bietul măgar.

După un timp răcnetele măgarului au încetat aşa că ţăranii s-au oprit din munca şi s-au dus la marginea fântânii să vadă ce se întâmplă. Aici au rămas uluiţi de cele văzute. Cu fiecare lopată de pământ aruncată peste bietul măgar acesta se scutura şi păşea deasupra pământului aruncat, iar în curând toţi au fost plăcut surprinşi să vadă cum măgarul a ieşit singur din fântână.

Dacă vreodată viaţa va arunca peste tine cu diverse provocări, greutăţi sau necazuri, scutură-te, detaşează-te de ele precum măgăruşul din poveste şi călcând peste ele urcă încă o treaptă în călătoria vieţii tale.

Fiecare dificultate sau problemă pe care o întâlneşti consider-o o lecţie şi o ocazie de a avansa spre ceea ce îţi doreşti, de a avansa spre succes.

Cu drag,

Mircea

P.S. Dacă ți-a plăcut povestea, scrie-mi câteva rânduri şi spune-mi părerea ta. Ce însemnă pentru tine provocările şi necazurile?

 

Distribuiri