Ce să faci pentru a fi liniştit?

By September 26, 2016 December 21st, 2016 ELIMINAREA AUTO-SABOTAJULUI

„De minimis non curat lex.” este o maximă din domeniul juridic, care spune că legea nu se preocupă de fleacuri.

La fel procedează şi cei care vor să fie liniştiţi: ignoră lucrurile neimportante, fleacurile.linistit

În viaţa de zi cu zi suntem asaltaţi încontinuu de gânduri şi griji, majoritatea mărunte şi neînsemnate.

Noi le facem să fie mari şi importante prin faptul că le dăm o importanţă necuvenită, nemeritată.

Aceste lucruri se pot vedea foarte bine în relaţiile de orice fel, unde, la baza neînţelegerilor şi „rupturilor”, stau lucruri mărunte.

Viaţa este prea frumoasă şi scurtă pentru a fi irosită pe nimicuri, fleacuri şi prostii, cărora noi le dăm o importanţă nejustificată, în loc să le trecem cu vederea, să le dispreţuim şi să le dăm uitării.

P.S.: Nu te preocupa de fleacuri!

Vrei să afli cum să faci asta? Spune și tu DA! VREAU, POT ȘI FAC!

 

 

Distribuiri