Leadership şi comunicare

By July 4, 2012LEADERSHIP

Un bun lider ştie să comunice bine şi mai ales ştie şi reuşeşte să se conecteze cu ceilalţi.

Cei care se conectează foarte bine cu audienţa lor sunt cei care se deplasează de acolo de unde sunt ei, acolo unde este audienţa lor. Sunt cei care nu cer oamenilor să vină la ei, aşa cum fac anumiţi lideri începători şi care aşteaptă ca oamenii să vină la ei. Nu se duc undeva şi încep să strige “urmaţi-mă, veniţi aici”.

 

leaderhip

Marii lideri, adevăraţii lideri îşi părăsesc podiumul, locul în care se află şi se duc acolo unde se află oamenii. Ei au înţeles faptul că pentru a se conecta cu cineva trebuie să fie acolo unde se află acea persoană. Au înţeles că trebuie să fie alături de oameni să-i înţeleagă să-i asculte şi să înveţe de la ei. Ei vin pe acelaşi teren, pe acelaşi loc unde se află ceilalţi cu care aceştia vor să se conecteze şi să comunice. Chiar pe acelaşi teren nu pe unul mai înalt nici măcar cu o treaptă, cum greşit cred unii lideri că este bine să se afle.

Așadar marii lideri coboară din castelul lor, de pe podium şi petrec timpul cu oamenii pe propriul lor teren, în mediul lor.

Ori de câte ori tu vei face acest lucru, vei ajunge la acel teren comun, vei începe să te conectezi, iar oamenii vor începe să vadă, să simtă şi să înţeleagă că ești alături de ei. Vor înţelege că ești lângă ei, nu în faţa lor şi atunci va apărea o legătură emoţională, un liant. Oamenii vor începe să te privească ca pe cineva căruia îi pasă de ei, ca pe o persoană care le este prieten.

Acesta este începutul unui proces de conectare şi comunicare eficientă.

Dacă vrei să duci nişte oameni dintr-un loc în altul, de pe un teren mai jos pe unul mai înalt, mai întâi trebuie să cobori şi să găseşti acel teren comun.

Nu este normal şi nici rezonabil să te aştepţi ca, imediat ce ai ajuns pe terenul comun, oamenii să te urmeze. Dacă nu găsești acel teren comun este aproape imposibil să–i ridici pe acei oameni, să-i faci să te urmeze şi să-i poți duce la potenţialul la care ar putea ajunge.

Vreau să vă spun o poveste adevărată care ilustrează perfect ce însemnă să ştii să te conectezi cu celălalt, să îţi părăseşti biroul şi să te deplasezi în locul în care se află celălalt.

Un jurnalist, Linda, se străduia de mult timp să obţină un interviu cu o persoană foarte importantă din lumea finanţelor din SUA, Warren Buffett – unul dintre cei mai bogaţi oameni. Într-un final, Linda a primit vestea bună că acesta este de acord să îi acorde un interviu, dar și vestea mai puţin bună că timpul alocat interviului era de doar zece minute. Prin urmare, Linda a luat avionul şi a plecat împreună cu echipa de filmare în oraşul în care se afla milionarul, pentru că acesta era o persoană foarte importantă.

Chiar dacă ştia că are la dispoziţie doar zece minute, acele zece minute erau foarte importante pentru ea. A început să îşi îndrepte toate eforturile spre această întâlnire, pentru studierea acestei persoane. A citit despre el aproape tot ce se putea citi, l-a studiat în amănunţime. Așa a aflat că băutura lui preferată este cherry coke.

În momentul fixat pentru interviu, când totul era pregătit pentru interviu, Linda a intrat la interviu având în mână un cherry coke şi un pahar cu gheaţă pe care le-a aşezat pe masă. A turnat apoi în pahar şi l-a oferit invitatului, spunând: “Înţeleg că aceasta este băutura dumneavoastră preferată şi mă gândeam să începem interviul cu ceva de care să vă bucuraţi”.

Miliardarul s-a uitat la ea, a zâmbit şi a luat o gură din acel cherry coke. L-a pus jos şi a spus “Domnişoară, oricui îi pasă de mine atât de mult încât îmi aduce băutura preferată, cu atât mai mult că la nici un alt interviu nu a mai făcut cineva asta, tu poţi avea cât timp doreşti pentru acest interviu”.

Două ore mai târziu, jurnalista a finalizat un interviu fabulos.

Ce a făcut ca acest interviu să ajungă de la zece minute la două ore? Răspunsul este simplu: s-a conectat cu el pe un teren comun. A aflat ce îi place şi a mers în locul unde se afla el, unde trăia el, nu l-a dus în studio pe un platou de filmare, s-a dus ea la el.

Al doilea lucru important pe care îl fac marii comunicatori este că pun multă energie în conexiunea cu oamenii.

Ei sunt primii care oferă energia mentală necesară ca să afle totul despre persoana sau persoanele cu care urmează să se întâlnească şi să se conecteze.

Nu există comunicatori buni care să fie leneşi, nu există comunicatori eficienţi care speră doar să o scoată la capăt, speră că o să aibă noroc.

Comunicatorii buni se pregătesc foarte bine, învaţă foarte bine, ei ştiu că este nevoie de multă energie ca să se conecteze cu cei cu care încearcă să comunice eficient.

Marii comunicatori pun energie în oamenii lor şi astfel reuşesc să se conecteze cu ei, să-i poată influenţa şi conduce.

 

Distribuiri