Priveşte înăuntru

By November 8, 2016 December 21st, 2016 ELIMINAREA AUTO-SABOTAJULUI

Eckhart Tolle ne spune o poveste:

Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani.

Într-o zi trece pe acolo un străin.

„Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzând vechea lui şapcă de baseball.

„Nu am nimic să-ţi dau.”, spune străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”

„Un gunoi”, răspunde cerşetorul. „Este doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu”.

„Te-ai uitat vreodată înăuntru?” întreabă străinul. 

„Nu”, răspunde cerşetorul. „Ce rost are? Nu este nimic în ea.”

„Uită-te înăuntru!”, insistă străinul.

Cerşetorul reuşește să ridice puţin capacul. Şocat, nu îi vine să creadă când vede că acea cutie era plină cu aur.

 

Nu mai căuta şi nu mai aştepta să primeşti ceva din afară. Priveşte mai întâi cu atenție înăuntrul tău pentru că de aici vine adevărata bogăţie şi împlinire sufletească.

Altfel suntem exact precum cerşetorul din poveste.

Sunt cerşetori toţi cei care deţin cele mai mari bogăţii naturale, dar continuă să caute în exteriorul lor recunoaştere, siguranţă, iubire, plăcere, mulţumire, deşi aceste lucruri sunt deja înăuntrul lor și chiar altele infinit mai valoroase.

Ei nu trebuie decât să se uite cu adevărat înăuntru.

Toate resursele sunt înăuntru, în noi. Noi nu trebuie decât să le descoperim şi să le activăm, să acţionăm.

Cu cât sunt mai mulţi oameni progresează spiritual, cu atât societatea, în întregul ei, se va schimba.

Schimbarea a început cu mine, cu tine şi cu toţi cei care ajung să aibă un anumit nivel de cunoaştere încât ştiu care este propria lor identitate, care este rolul lor pe acest pământ şi nu mai caută să îşi găsească identitatea prin lucruri.

Aceştia sunt oamenii care îşi cumpără o maşină bună, sigură şi economică, dar care nu au nevoie de o anumită marcă de maşină şi de un anumit model pentru a ieși în evidenţă, pentru a arăta cine sunt. Ei ştiu deja cine sunt, ce pot şi ce vor.

Cei care caută să îşi găsească sau, mai bine zis, să primească o identitate de la ceilalţi, sunt la fel ca şi cerşetorul din poveste.

Chiar dacă sunt bogaţi, sufletul lor, nivelul de conştiinţă, trăirile lor nu sunt mai presus decât ale unui cerşetor.

Cu cât încercăm să ne găsim fericirea, mulţumirea şi identitatea în acest fel, cu atât ea ne va ocoli mai mult şi nici un lucru din exteriorul nostru nu va reuşi să ne satisfacă decât temporar şi superficial.

Dar până să ajungem la acest nivel, avem parte de multe deziluzii, multe de învăţat.

Cel mai dureros este că unii nu învaţă niciodată.

Mulţi oameni nu îşi dau seama decât foarte târziu sau deloc că nici unul dintre lucrurile pe care le fac, pe care le posedă sau le realizează nu le pot aduce împlinire sufletească.

Aceasta este o stare interioară şi care este cu adevărat starea noastră naturală, normală, pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu şi fără de care omul nu este niciodată pe deplin împlinit şi mulţumit (decât temporar).

Uităte înăuntrul tău unde vei găsi adevărata bogăţie, împlinire şi pace sufletească.

Totul este în noi. Totul este în tine!

 

Mircea Chira

 

Distribuiri