Schimbă-te tu înainte!

By January 3, 2017 MOTIVATIE

 

Mi-a trebui ceva timp să înțeleg asta. Să înțeleg și să fiu convins că eu sunt cel care trebuie să se schimbe și nu ceilalți. Momentul în care am înțeles asta și am început să fiu eu schimbarea pe care o doream la ceilalți, lucrurile în jurul meu au început să se schimbe.

Am fost și eu așa cum încă sunt mulți alții. Credeam că trebuie să îi ajut pe ceilalți, să îi fac pe ceilalți să se schimbe, îmi făcusem un țel din asta, până am înțeles că nimeni nu se schimbă doar că vreau eu, că spun eu asta. Oamenii se schimbă fiindcă așa vor ei și când vor ei, când sunt pregătiți, când ajung la nivelul de conștientizare necesar schimbării, transformării și avansării. Se mai schimbă și atunci când nu au încotro, când nu au altă alternativă.

Tuturor ne place schimbarea, dar nu schimbarea noastră, ci schimbarea celorlalți. Cel mai greu lucru este să te schimbi cu adevărat. Până când noi nu ne schimbăm, nu putem să îi ajutăm pe ceilalți, pentru că noi trebuie să facem primii ceea ce le cerem și le spunem celorlalți să facă.

Eu nu pot să le cer celorlalți să slăbească și să își schimbe stilul de viață, atâta timp cât eu am câteva kilograme în plus față de greutatea normală pe care ar fi bine să o am la înălțimea și vârsta mea. În schimb pot să le arăt celor care vor să afle cum să aibă mai mult succes în afaceri, cum să aibă mai multă încredere în forțele lor, pentru că timp de 25 de ani am făcut asta. Am avut sute de angajați, cifre de afaceri de milioane de euro în propriile mele firme, am trecut printr-un faliment în urma căruia am fost nevoit să o iau de la zero și am avut din nou succes. Pot să vorbesc despre motivație, leadership și de un nou start în viață pentru că am trecut cu succes prin asta.

Nu încetez să mă minunez cum oamenii merg la cursuri să învețe să facă afaceri de la oamenii care nu au făcut în viața lor afaceri adevărate (o firmă de traininguri cu câteva persoane angajate nu este chiar o afacere „adevărată” care să îți confere statutul de trainer de business). Ar fi bine ca aceste persoane să facă ele mai întâi un milion de euro, fără să lucreze cu statul, să dea de lucru măcar 5 ani la 100 de angajați și apoi pot să îi învețe pe alții. Să se schimbe ei mai întâi și ceilalți, observând schimbarea, îi vor modela și se vor lăsa inspirați.   imaginea-de-sine

Noi nu putem schimba și motiva pe nimeni, putem face doar ca prin schimbarea noastră, prin exemplul nostru să producem declicuri, schimbări care vin din interiorul fiecăruia.

Există o organizație, Global Teen Challenge, care ajută tinerii să renunțe la droguri. Sunt mii de astfel de organizații. Cu ce este mai deosebită aceasta? Cu faptul că în această activitate rata de succes a acțiunilor este de aproximativ 20%, pe când ei au rată de succes de 70%. De ce este diferență așa de mare? Pentru că aproape toți cei care predau aici sunt foști dependenți de droguri. Ei nu aduc specialiști în droguri și pedagogie, ci îi aduc să predea pe cei care au consumat droguri și au renunțat. Impactul pe care îl au aceste persoane este foarte mare și produce schimbări reale în viața celor care îi ascultă, a celor care sunt acum unde au fost ei cândva. Ei au trecut prin ceva similar și au reușit să se schimbe, ei sunt dovada vie că se poate, nu prezintă doar teoria.

La fel este și ar trebui să fie în toate domeniile. Fii tu schimbarea, arată că tu ai făcut ceea ce îi ceri și spui altuia să facă și ai avut rezultate, ai trăit această experiență.

Eu când vorbesc, predau oamenilor motivare și leadership, vorbesc exclusiv din experiența mea personală, le spun cum am reușit să renasc după ce am pierdut tot, ce am făcut bine și mai ales ce nu am făcut bine. Oamenii vor să învețe din greșeli, vor fapte reale, nu teorie și citate.

Îmi place să fiu un catalizator al trezirii la viață și al schimbării. Îmi place să îi trezesc pe cei care vor să fie treziți și le arăt că există viață și după o pierdere financiară, sentimentală sau de altă natură.

Le arăt că „Da! Vreau, Pot și Fac!” nu este doar o denumire, ci este un stil de viață pentru oricine vrea să facă lucrurile să se întâmple.

De ce „trezesc” oamenii?

Pentru că un om care se „trezește” își poate atinge potențialul și îl trezește și pe cel de lângă el, care la rândul lui trezește pe altul sau pe alții și astfel se trezesc foarte mulți care fac atâta gălăgie încât se trezește toată lumea.

Atenție! Sunt oameni care nu vor să fie treziți, iar dacă sunt treziți brusc fac urât. Lăsați-i să doarmă, se vor trezi și ei la un moment dat văzând, auzind și simțind schimbarea pe care ai facut-o tu schimbându-te pe tine.

ÎNVAȚĂ CĂ TOTUL E POSIBIL!   www.DaVreauPotsiFac.ro

Distribuiri