Şi asta va trece

By October 2, 2015INSPIRATIE

Trăia odată un rege care zi de zi, trecea de la o stare de fericire la o stare de supărare cât ai bate din palme, în funcţie de ce i se întâmpla. De multe ori, cele mai neînsemnate lucruri şi întâmplări reuşeau să-l scoată din sărite şi să îi provoace supărare, iar momentele de fericire se transformau instantaneu în momente de supărare, dezamăgire şi chiar disperare.

La un moment dat, regele, sătul de această situaţie, a început să caute o cale de ieşire și a trimis după un înţelept, care era un om echilibrat, liniştit şi plin de înţelepciune, un adevărat iluminat. O dată ajuns în faţa lui, regele îi cere să îi dea ceva care să-l facă asemenea lui – fericit, senin, împăcat, mulţumit  şi înţelept – spunându-i că-i va plăti oricât doreşte.

Înţeleptul îi spune că îl poate ajuta, dar preţul este atât de mare încât toată bogăţia lui nu-i va ajunge, de aceea el îi spune că îi va oferi remediul cerut, sub forma unui cadou, cu condiţia ca regele să-i acorde respect maxim.

După trei săptămâni, înţeleptul se prezintă în faţa regelui şi îi înmânează o mică cutie, regele o deschide cu nerăbdare şi găseşte înăuntru un simplu inel din aur, pe care era inscripţionat ”ŞI ACEASTA VA TRECE”. Nedumerit, regele întreabă ce înseamnă asta, ce semnificaţie are. Înţeleptul îi spune să poarte acest inel şi indiferent de ce i se întâmplă, înainte de a stabili dacă respectivul lucru este bun sau rău, să citească ce scrie pe acest inel şi, conştientizând asta, va fi mereu împăcat şi liniştit.

Mesajul insripţionat pe inel este mult mai profund decât pare la prima vedere. O dată conştienţi de faptul că totul este trecător, ataşamentul nostru de oameni şi situaţii de viaţă se reduce foarte mult. Încetăm să ne mai identificăm cu ele. Fiind mai detaşaţi, ne putem bucura mai mult de fiecare moment, conştienţi fiind că toate lucrurile şi evenimentele sunt trecătoare, că totul este într-o continuă schimbare şi astfel ne vom bucura de plăcerile vieţii atunci când ele apar şi atât cât ele durează, fără să ne temem de viitor.

 

Leave a Reply

Distribuiri